Administrativă (II)

despre titluri

Am început să scriu la “În numele fiului”, într-un moment în care îmi pierdusem locul în propria mea casă. Primele două capitole, pe care le regăsești aici

și aici

au fost scrise acum mai bine de 15 ani, într-o perioadă în care rolul meu s-a schimbat, brusc. Din mezin în stâlp al familiei. Iar căciula tatei, de care am mai povestit, îmi era prea mare. Titlul acelor ciorne vorbea despre copaci - dendros.

Am reluat povestea lor, abia acum, cu simțul datoriei, pentru că memoria este înșelătoare. Am scris între timp aproape 30 de pagini de text, într-o formă ce amintește de scufundarea unui căutător de perle. Sunt cumva prea arogant, că spun asta?

Pentru că povestea lui Alecu și a Păunei a evoluat de la acele primele pagini, titlul curent - “În numele fiului”- pare să-i rămână prea mic și să nu cuprindă tot ce vreau să le spun. Cred că e potrivit, în acest stadiu al textului, ca el să fie rebotezat. Așa că, vei observa în următoarele zile cum “În numele fiului” va fi înlocuit de “Masa”, pentru că acum, am realizat, povestea are o ancoră reală.

Masa de salcâm a bunicului Vasile, care are rădăcini până în străfundurile pământului crescute. Masa de sărbătoare, de la sfârșitul lumii, de pe buza găurii negre, care ne va devora pe toți. Unde ne vom întâlni pentru a ne îmbrățișa și a ciocni un pahar de vin. Masa din altar, a stâlpnicului meu. Masa plină de icoane a mamei mele. Iar în capitolele următoare vor mai apărea și altele, pe care le-am regăsit așteptând cuminți, în subconștientul meu.

“Masa” a devenit cel mai important proiect al meu. E locul unde te cunoști cu prietenii tăi.

Și pe tine te consider prietenul meu. Ai și tu locul tău la ea.